RMN.. sau cum să vezi prin oameni…

Date fiind ultimele evenimente din viaţa mea, dimineaţa asta s-a dovedit a fi una foarte plictisitoare. Şi din una în alta am început să mă gândesc la progresele tehnologice pe care le-a facut omenirea în ultima sută de ani.. nu mi-a luat mult până să ajung la cele din domeniul medicinei.

Când mă uitam la House MD tot vedeam acolo cum doctoru’ ăsta dat naibii, îşi trimitea lacheii daţi naibii să supună pacienţii unui test numit MRI (Magnetic Resonance Imaging), în traducere liberă IRM (Imagistică prin Rezonanţă Magnetică), şi cum românii sunt mai cu moţ, i-au mai dat  şi denumirea de RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară), care-i mai comodă pentru toată lumea. M-am gândit eu să scriu un articol despre tehnologia care a schimbat pentru totdeauna peisajul medicinei.

În ce constă testul ăsta? Se ia una bucată pacient; se îndepărtează orice formă de metal de pe pacient (dacă are metale în el nu se efectuează RMN, şi este trimis la tomograf, altă metoda imagistică despre care vom discuta în alt articol). După ce a rămas doar pacientul şi un hălăţel sumar, se întinde pacientul pe o masă, după care este băgat în cilindrul asta mare şi zgomotos (ca în poză). Undeva un pic mai la distanţă e un oarecare doctor, care pe un monitor vede tot ce este în corpul pacientului din cilindru. Şi când zic tot, ma refer la TOT: vase de sânge, nervi, oase, absolut tot. Trebuie doar setat cum trebuie. Tare, nu?

Asta-i suprafaţa acestei minuni tehnologice, care bineînţeles are şi unele dezavantaje pe care le voi expune de-a lungul articolului.. aşa că acum o să intru în detalii tehnice, plictisitoare pentru unii, interesante pentru alţii… ne vedem pe partea ailaltă a articolului…

După cum spuneam.. RMN.

Când a apărut RMN-ul?

La data de 3 iulie, în 1977. Atunci s-a efectuat prima scanare de genul acesta pe o fiinţă umană şi obţinerea unei singure imagini a durat aproape 5 ore, iar după standardele din zilele noastre, imaginea a fost catalogată ca fiind deplorabilă. Cam prin 1982 existau cam 5-6 astfel de maşinării pe suprafaţa Statelor Unite. În ziua de azi există mii de astfel de aparate, în toată lumea, şi tehnologia continuă să evolueze. Am reuşit să obţinem în secunde ce iniţial obţineam în ore.

Cine a inventat RMN-ul?

Un anume fizician Dr. Raymond Damadian, împreună cu doi colegi de-ai lui: Dr. Larry Minkoff şi Dr. Michael Goldsmith. Deşi prima apariţie a acestei tehnologii a fost aproape inobservabilă, după 7 ani de muncă şi cercetări intense, aceşti trei oameni au oferit medicinei un pilon extrem de important.

Ce face de fapt scanner-ul RMN?

Păi… cu ajutorul unor impulsuri de energie sub formă de unde radio, scanner-ul vede absolut tot ce se află într-un om, poate determina tipurile de ţesut din el şi poate detecta orice obiect/formaţiune straină, fie ea cât de mică (să zicem că are un diametru de jumătate de milimetru). Scanner-ul RMN, scanează corpul uman strat cu strat, punct cu punct, pentru a crea hărţi 2D sau 3D a ţesuturilor. La urmă pune toate informaţiile la un loc pentru a crea imagini 2D sau modele 3D, foarte utile la diagnosticare.

Cât de bună e o imagine obţinută prin RMN?

Momentan nu există ceva mai bun în intreaga lume, sau cel puţin nu din câte ştie publicul larg. Nivelul de detalii pe care-l poate obţine un astfel de scanner a fost catalogat drept “incomparabil”, faţă de celelalte metode de imagistică folosite în medicină. Scanarea prin RMN este o metodă preferată pentru diagnosticarea multor tipuri de afecţiuni, datorită capabilităţii de a oferi un raspuns foarte precis la o întrebare la fel de precisă. Cum se întâmplă asta? Prin schimbarea parametrilor, într-o scanare RMN se pot evidenţia diferite tipuri de ţesuturi cu o precizie uimitoare. Asta îl ajută foarte mult pe radiolog (care interpretează scanările RMN) la diagnosticare, orice anomalie fiind puternic evidenţiată. De asemenea un scanner RMN poate oferi o imagine a fluxului sanguin, oriunde în corp. Asta ne ajută să studiem sistemul arterial fără ţesuturile din jurul său. În cele mai multe cazuri un astfel de scanner poate oferi imagini ale sistemului arterial fără probleme. În radiologia vasculară este nevoie de o injecţie cu un contrastant pentru a evidenţia sângele în “poze”. Deşi nu este necesar, unii medici solicită un astfel de contrastant şi pentru RMN-uri.

Iată şi câteva “poze” obţinute cu ajutorul unui astfel de scanner(gleznă, coloană.. etc).

Cât de sigur e un aparat din ăsta?

Scannerele RMN au nişte magneţi extraordinari de puternici. Intensitatea lor se măsoară în nişte unitaţi numite tesla(1 tesla=10.000 gauss). Scannerele din ziua de azi variază de la 0.5 tesla până la 2 tesla (5.000 gauss pâna la 20.000 gauss). În medicină nu exista magneţi mai puternici de 2 tesla, deşi în cercetări se folosesc magneţi de până la 60 tesla. Ca să înţelegeţi mai bine cât de puternici sunt aceşti magneţi, gândiţi-vă că Pământul are un câmp magnetic cu o intensitate de aproximativ 0.5 gauss (2 tesla = 20.000 gauss).

Ce rol a avut explicaţia cu magneţii.. păi închipuiţi-vă că până şi cea mai mică bucăţică de metal reprezintă un pericol pe lângă un aparat din ăsta. Găleţi, aspiratoare, monitoare cardiace şi multe alte obiecte au fost pur si simplu smulse de langă persoane către aparat. Ca să puteţi vedea exact despre ce vorbesc: daţi un Google pe “MRI Accidents”, şi uitaţi-vă la imagini.

Aşa că toţi pacienţii, înainte de a intra în camera scannerului, sunt descotorosiţi de orice formă de metal, iar dacă au metale în ei nu se efectueaza astfel de scanări (obiectele metalice din ei, depinzând de formă, marime şi densitate ar fi efectiv smulse din ei, sau ar vibra în ei cauzând multe multe traume). Totuşi sunt câteva excepţii permise, cum ar fi majoritatea implanturilor ortopedice, care deşi sunt feromagnetice, sunt foarte bine prinse de om, încât or să stea locului. Tot o excepţie constituie şi unele copci metalice, care după aproximativ 6 săptamani pot fi ţinute cu uşurinţă, de ţesutul uman, la locul lor.

Din punct de vedere biologic nu s-a descoperit încă nici un pericol. Totuşi se evită scanarea femeilor însărcinate. Încă nu se ştie cum ar putea afecta un câmp magnetic atât de puternic un fetus în plină dezvoltare. Primul trimestru al sarcinii e critic deoarece e perioada în care fetusul se dezvoltă cel mai mult. Orice scanare după această perioadă se face dupa îndelungi consultări cu un radiolog si un obstetrician, pentru a determina dacă e în siguranţă efectuarea unei scanări. Dacă o doamnă doctor e însarcinată, şi are treaba cu scannerul, ea nu are voie să intre în camera cu aparatul în sine. Poate totuşi supraveghea procesul din anexa de comandă.

Ce magneţi sunt ăştia frate?

La scannerele astea se folosesc 3 tipuri de magneti: magneţi rezistivi, magneţi permanenţi şi magneţi supraconductori. Ca să evit aglomerarea şi mai intensă a articolului o să mă limitez la magneţii supraconductivi. Magneţii supraconductivi sunt similiari magneţilor rezistivi, numai că firele bobinei se află într-o baie de heliu lichid, care are o temperatura de 452 de grade sub 0. Greu de imaginat că întri într-un aparat, şi eşti înconjurat de un lichid atât de rece, dar totuşi adevărat. E foarte bine izolat în schimb, printr-un sistem de vid. De ce e nevoie de heliu lichid şi temperatură în halul ăsta de scăzută? Păi temperatura aia aduce rezistenţa firelor bobinei la 0, ceea ce face aceste sisteme extrem de ieftine de operat. Deşi scannerele cu acest tip de magnet sunt încă foarte scumpe, ele sunt foarte utile, fiind capabile să genereze intensitatea de 2 tesla, cu care se obţin cele mai detaliate şi mai clare imagini.

Are şi dezavantaje RMN-ul?

Da, din păcate are. Oamenii care au aparate numite “Pacemaker”(Google it up), pot fi puşi în pericol. Unii oameni sunt prea dolofani ca să poată fi scanaţi. Şi să nu uităm de efectul claustrofibic pe care îl provoacă spaţiul din interiorul aparatului. Sunt extrem de zomotoase scannerele provocând un sunet de lovitură de ciocan repetat, care poate fi extraordinar de enervant. Majoritatea pacienţilor poartă dopuri de ureche, căşti şi unora li se permite să asculte muzică. Cu cât e mai puternică intensitatea câmpului magnetic, cu atât e mai puternic zgomotul. Cât eşti scanat trebuie să stai absolut nemişcat, iar o scanare durează de la 20 de minute până la 90 de minute, mulţi adormind în interiorul aparatului. Orice mişcare va face imaginea să fie neclară, deci trebuie să stai complet nemişcat. Articole ortopedice (şuruburi, tije, articulaţii artificiale) pot provoca distorsionări în câmpul magnetic. Pentru o imagine cât mai clara câmpul trebuie să fie aproape perfect. Scannerele RMN sunt extrem de scumpe, iar costurile unei scanări sunt, şi ele, extrem de scumpe.

Dar totodată beneficiile acestui tip de aparat depăşesc dezavantajele oferite de el.

Viitorul RMN-ului…

Imaginaţia umană e singura limită în ceea ce priveşte viitorul RMN-ului. Peste tot în lume încep să apară scannere de dimensiuni reduse, în care îţi poţi introduce doar o parte a corpului, specifică (ex: mână, picior, cap).  Se fac cercetări şi în vedera dezvoltării calităţii imaginii. Există şi scannere “deschise” după cum vedeţi în imaginea de mai jos. Nu există limite. Se poate spune că RMN-ul este una din bazele medicinii moderne.

Sper că a fost un articol plăcut şi interesant pentru toată lumea.

To be continued…

~ de iulianmd pe iulie 6, 2008.