Sanda are nevoie de ajutorul tau!

Sunci

Stop! Acordă 2 minute din viața ta pentru Sanda! Are nevoie disperată de ajutorul tău! Înainte să îi citești povestea, dă share și like acestui link, încât pentru fiecare din cele două, Fondul Mondial pentru Sănătatea Copiiilor cu Vârste sub 9 ani, în colaborare cu Divizia Bacteria din cadrul Facebook, vor dona câte 2,5 $. Iar Sanda are nevoie 900.000 $ pentru a trata boala care o distruge extrem de rapid. Acum să vă zic povestea Sandei.

Sanda Vich Toste este o fetiță de origine vikingă. Are 9 ani și, în ciuda bolii crunte care o macină zilnic, este plină de viață. Boala ei e una EXTREM de rară. Sunt doar 4 cazuri înregistrate de la Imhotep până în zilele noastre, Imhotep fiind primul care a documentat, sumar și primitiv, această boală. Nu se știe aproape nimic despre boala ei, doctorii folosind cazul ca o referință, sperând să afle destule date ca pe viitor să o poată preveni printr-un vaccin centavalent. Ținând cont de raritatea cazurilor, tratamentul este unul experimental, de ultimă oră, și ca atare, prețul acestuia este imens. Însă, nici Sanda, nici părinții săi, Olaf și Igritta, nu se lasă bătuți.

Olaf și Igritta sunt un cuplu modest. Olaf este pescar, iar Igritta are o pasiune pentru cultivatul orezului. Vă puteți imagina că nu și-ar permite în vecii vecilor tratamentul. Nu pe cont propriu. Când boala fetei lor a debutat, la vârsta de 8 ani, au crezut că e pojar nordic și nu au dat mare atenție. Dar ușor, ușor, boala s-a extins. Sanda nu a mai putut merge la școală, colegii ei fiind răutacioși. Însă, Olaf, tată dedicat, a redus norma de pescuit și a continuat el să își învețe fiica, cu lecții descărcate de pe site-uri de torrente, încât manualele electronice puse la vânzare erau prea scumpe, iar familia nu își putea permite. Igritta a trebuit să mărească parcela de orez, ca să compenseze. Familii atât de unite mai rar vedem.

Să îi ajutăm! Să fim alături de ei, printr-un Share și un Like. Nu ne costă nimic! Eu voi urmări cazul și voi reveni cu detalii în viitorul apropiat!

Să stăm bine.. să stam cu frică! Să luăm aminte!

farma

După cum a zis-o și Mihail, trebuie luată ca atare. În special prin farmacii. Cum am mai spus și prin articolele anterioare, sunt ca un mic magnet pentru mizeriile astea. Ieri am intrat într-o farmacie să-mi iau niște medicamente. Nu e prima oară când intru într-un chioșc medical și am parte de conversații pe care le pot cataloga ca fiind cel puțin interesante. Că fix cam asta au devenit farmaciile. Chioșcuri medicale. În care vânzatorul, pardon, farmacistul sau asistentul medical de farmacie îți vâră pe gât medicamete. Doar ca să le cumperi. Să ne înțelegem, nu vreau să generalizez și să sugerez că toți farmaciștii ori asistenții sunt așa, dar jumătate din cei peste care am dat eu, intră fix în categoria oamenilor nepotriviți în locuri importante.

Cică farmaciștii sunt capabili de un mic diagnostic. Dacă-ți curg mucii, poți să mergi la farmacie, nu-i nevoie să bați drumul până la medic. Că, legal, farmacistul are dreptul să îți dea niște medicamente, fără prescripție (adicătelea fără rețetă), la indicația unui medic curant sau a însuși farmacistului. Indicație verbală. Și abuzând de dreptul ăsta, mulți asistenți de farmacie se văd farmaciști într-o secundă și se apucă să-ți sugereze ei ce să iei. Iar mulți farmaciști n-ar trebui să aibă dreptul ăsta. Să vă explic. More

Alo? 112? Aș dori și eu o mașină la…

taxi

Se întâmpla într-o zi, fix când ieșisem din la spital, să o iau spre casă. De regulă când ies, beau o cafea, bag o pipă. Abia nu mă plictisesc până vine limuzina Transurbului. Și numai bine, cât îmi amestecam cafeaua aia solubilă și sănătoasă, la un metru de mine, un bătrânel are o rugăminte către doi băieți, care aveau ceva treabă pe acolo. Rugamintea suna cam așa: “Vă rog sunați și voi la 112, că eu n-am telefon, și cereți o ambulanță aici…”. Reacția băieților: “Ce-ai, mă nene… Nu chemam nimic. Lasă-ne…” More

Pomană la spital…

cadou

Direct în miez… Nu, nu îți dă nimeni nici un salam peste bot și nici colivă, la nici un spital. Dar din momentul în care te-ai internat, până la externare, primești pomană cu nemiluita. Puțină lume are habar de costurile serviciilor medicale. Și mulți oricum simt un junghi în anus când vine vorba de subiectul ăsta. Plătim asigurare, taxe și impozite, ne doare la bască de restul aspectelor. Din capul locului, fără drept de apel, fiecare individ plătește 5,5% din salariu către Sănătate. La un salariu de bază de 1404 RON, cu un spor de 15% (adicătelea 1088 RON în mână), se duc 86 RON la Sănătate. E parfum pe lângă cât costă o săptămână de spitalizare. Nici într-un an nu ajungi să acoperi săptămâna aia. Dar mecanismul e ceva mai complex, iar cheltuielile se echivalează și se acoperă cumva. More

UPU, Intelectualii și Realitatea

cercetare

În urmă cu patru zile am scris articolul “Cum e cu UPU și cu veșnicia așteptării“. Printre comentarii de bine, au fost și câteva care sunt convins că își aveau originea în experiențe nasoale, peste tot în această țară a tuturor oportunităților. Îmi pare extrem de rău că foarte puțini au înțeles că eu nu luam apărarea nimanui. Nici nu criticam vreun pacient. Eu am considerat că mi-am exprimat o parere, prin care am explicat fix pe înțelesul tuturor, cam cum stau treburile în UPU. Și aparent nu sunt singurul care a văzut sau vede lucrurile așa. Nu am absolut nimic cu cei care au avut experiențe nasoale. Unele din ele se trag din vina cadrelor medicale, unele total justificabile, altele nu, pentru că na, orice pădure are uscăciunile ei (dar asta nu justifică o generalizare). Altele se trag din neînțelegerea pacienților asupra modului în care funcționează UPU. Dar, cel mai tare comentariu la articolul ăla e al unei stimabile intelectuale. Mi s-a părut atât de infectă gândirea, încât am zis că merită încă un articol, pe aceeași temă, dar centrat în jurul gândirii de căcat care ne trage țara înapoi, adicătelea a stimabilei. Stimabilă care, cu lejeritate, ar putea reprezenta cel puțin jumătate din populația acestei minunate țări. More

De prin transpoarte – Radiocardiograma

Tarani

E o minune să mergi cu transportul public în comun. Poți învăța multe. Dar cea mai frecventă lecție e despre natura românului. Astfel, vă relatez urmatoarea conversație, la care am fost spectator, în autobuz. Așadar…

Interlocutorul elevat: “De vreo 2 zile mă înțeapă aici, în coaste… (arată sub sfârcul drept)”
Interlocutorul confuz: “Aoleo… Păi și stai așa?”
Interlocutorul elevat: “A.. Nu.. Nu-i de joacă cu inima, am 42 de ani, ce mama dracu’…”
Interlocutorul confuz: “Păi mergi și tu la un doctor.”
Interlocutorul elevat: “Lasă că știu eu ce am de făcut.. Mă duc așa la mișto, la urgențe, și mă dau că-mi e mai rău decât îmi e… Și îmi fac aia o radiocardiogramă și văd eu ce e în neregulă. Ce sens are să cheltui bani pe la cabinete?”
Interlocutorul confuz: “Băi, da’ nu ești prost deloc…”

Iar asta e una din problemele majore ale sistemului medical românesc… indivizi lipsiți de educație, civilizație și bun simț… Tot de-alde aștia sunt aia care pe urmă urlă că nu-s băgați în seamă. Că ei mor așteptând la UPU. Chiar dacă parametrii lui vitali sunt ca al unui bivol în adolescență, pe el o să-l doară sub sfârcul drept, adicătelea inima, și să nu dea dracu’ să aștepte peste 3 minute la UPU.

Când mai aud câte una din asta, o trec aici, poate eventual scot de un roman de bancuri pentru occident.

Sursa imaginii: Aici

Cum e cu UPU și cu veșnicia așteptării…

ER

Dacă tot e la modă să ne plângem pe Facebook de toate rahaturile, o să mă plâng și eu de educații, cizelații, elevații și prealuminații care se plâng de toate rahaturile pe Facebook. Și o să mă leg în mod special de un trend stârnit recent, mai exact de statusurile care sună cam așa: “Vaaaiiiii… Am stat 3 milenii, 2 secole, câteva luni și ceva… în UPU, la urgențe! Numai în România se poate așa ceva!”

More

Bagi adresa aci, și ești anunțat când o să scriu pe blog. :)

Join 60 other followers

Îți place?

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 60 other followers